Iată articolul de știri de ultimă oră, scris în limba română, bazat pe transcrierea video furnizată.
Napoleon Bonaparte a pierdut Bătălia de la Waterloo nu doar din cauza strategiei militare a dușmanilor săi, ci și din cauza unei trădări interne devastatoare, orchestrată de agenți secreți ai regelui Ludovic al XVIII-lea și de fostul său ministru, Joseph Fouché, dezvăluie o analiză istorică profundă a evenimentelor din iunie 1815. Documentele recent studiate și mărturiile contemporanilor aruncă o lumină nouă asupra ultimei campanii a Împăratului, dezvăluind o rețea complexă de spionaj și dezinformare care a zădărnicit planurile sale de a recuceri Europa.
În mai 1815, după evadarea din exilul de pe Elba și revenirea triumfală la putere, Napoleon s-a confruntat cu o Europă unită împotriva sa. Puterile aliate, hotărâte să restaureze monarhia, au declarat război Franței. Armatele ruse și austriece înaintau dinspre est, în timp ce cartierul general al armatei anglo-olandeze, sub comanda lui Wellington, era la Bruxelles, iar cel al armatei prusace, condusă de Blücher, se afla la Namur.
Napoleon știa că este depășit numeric, dar avea un plan îndrăzneț.
Regele Ludovic al XVIII-lea, refugiat la Gent, la doar 60 de kilometri vest de Bruxelles, nu a stat pasiv. Din capitala sa temporară, a trimis o rețea de agenți și spioni care au infiltrat guvernul și armata lui Napoleon. Rolul lui Fouché, un maestru al intrigilor, este bine cunoscut, dar documentele arată că acesta nu a fost singurul trădător.
Regele avea spioni chiar și în rândul ofițerilor francezi, care furnizau informații direct către Gent.
Unul dintre acești ofițeri a fost marchizul de Cazales, fost aghiotant al mareșalului Davout, staționat la Namur. Printre subordonații săi se număra și fostul cavaler Frédéric Reille. Acești agenți au fost însărcinați să strângă dezertori și să semene discordia în rândurile armatei franceze.
Napoleon se confrunta cu o criză acută de cai și o situație financiară precară, iar o revoltă în Vendée a necesitat trimiterea de trupe în interiorul țării.
Napoleon a decis că singura soluție pentru a-și consolida puterea și a uni națiunea în jurul său era o victorie rapidă și strălucitoare. Capturarea Bruxelles-ului, capitala Belgiei, și posibila reanexare a acestei regiuni la Franța, ar fi fost un triumf care i-ar fi redat prestigiul și ar fi înlăturat trădătorii din armată și guvern. Planul său era să lovească pe 3 iunie.
În acest scop, Napoleon a ordonat mareșalului Soult, șeful său de stat major, să aducă Corpul al IV-lea al generalului Gérard de la Metz la Philippeville. De asemenea, a reorganizat cavaleria, creând patru corpuri de cavalerie sub comanda mareșalului Grouchy. Pe 4 iunie, Soult a prezentat un raport detaliat cu privire la pozițiile corpurilor de armată și timpul necesar pentru a ajunge în zonele de concentrare pentru invazie.
Planul era ca Armata Nordului să fie în poziție până în seara zilei de 12 iunie, pentru a fi transferată în poziții finale pe 13 iunie și a traversa Sambre pe 14 iunie, aniversarea victoriilor de la Marengo și Friedland. Intenția lui Napoleon era să se strecoare între armatele anglo-olandeză și prusacă, forțându-le să se retragă, deoarece niciuna nu putea câștiga o bătălie singură. El prevedea că va ocupa Bruxelles-ul până pe 16 iunie.
Pe 5 iunie, Soult a emis ordinele către Gérard, modificându-le astfel încât Corpul al IV-lea să ajungă la Rocroi până pe 13 iunie. Pe 6 iunie, au fost trimise ordine către restul armatei. Napoleon a ordonat formarea a două coloane la frontieră și a plănuit să plaseze armata în poziția finală pe 13 iunie.
El a poziționat armata astfel încât să poată traversa Sambre fie la Maubeuge pentru a ajunge la Mons, fie la Charleroi. Ambele rute îi permiteau să ajungă la Bruxelles și să se plaseze între Wellington și Blücher.
Pe 7 iunie, Napoleon l-a trimis pe Soult la Lille pentru a asigura securitatea frontierei de vest. Pe 10 iunie, Napoleon a finalizat concentrarea trupelor. În absența lui Soult, Bertrand, Mareșalul Palatului, a fost responsabil cu redactarea și distribuirea ordinelor.
Două ordine au fost scrise în acea zi. Primul plasa armata într-un pătrat la sud de Maubeuge, cu un colț îndreptat direct spre Mons. Al doilea ordin plasa armata în trei coloane echilibrate pe drumurile către Charleroi.
Acest al doilea ordin a fost cel distribuit de Bertrand generalilor armatei. Planul pentru Mons există doar ca o schiță în însemnările lui Bertrand, iar originalul a fost trimis lui Soult. Aceste ordine au fost trimise la Laon, unde se aștepta ca Soult să sosească pe 11 iunie.
Aici intervine marea întrebare: și-a schimbat Napoleon planul, sau ordinul de a înainta spre Mons a fost o capcană atent calculată pentru a induce în eroare Aliații?
Fouché a pretins că avea un agent care a furat planurile campaniei, o afirmație confirmată de Sir Walter Scott în timpul ocupației Parisului după Waterloo. Cu toate acestea, Fouché juca un joc dublu, aranjând ca aceste planuri să fie întârziate la frontieră. Dacă Aliații l-ar fi învins pe Napoleon, Fouché ar fi spus că a încercat să fure planurile, dar dacă Napoleon ar fi câștigat, ar fi spus că a prins un spion.
Pe parcursul lunii iunie, Aliații au auzit în mod repetat zvonuri despre un atac asupra Mons-ului. Este posibil ca Napoleon să fi furnizat informații false Aliaților și agenților lor din Paris pentru a-l menține pe Wellington la vest de Charleroi? Există câteva fapte care susțin ideea că planul pentru Mons a fost o diversiune.
În primul rând, spre deosebire de planul pentru Charleroi, toate schițele disponibile nu erau exacte.
În al doilea rând, lui Grouchy i s-a dat comanda cavaleriei recent reorganizate, iar Corpului al IV-lea i s-a ordonat recent să se alăture Armatei Nordului. Napoleon putea spera ca Aliații să nu fie conștienți de aceste evenimente și că acestea sunt excluse din planul pentru Mons pe care Bertrand l-a trimis lui Soult. Pe 11 iunie, Soult, din motive necunoscute, a rămas la Avesnes.
Nu era la Laon când au sosit ordinele lui Napoleon și nu le-a primit decât târziu pe 12 iunie, la Avesnes.
S-a pierdut mult timp, deoarece curierul ar fi trebuit să aștepte la Laon sosirea lui Soult până când a devenit clar că acesta nu va veni. Soult a început inițial să execute ordinele de înaintare spre Charleroi, dar apoi a trecut la planul pentru Mons. Au fost trimise două scrisori la Laon, dar au ajuns la Avesnes în ordine inversă, ceea ce l-a derutat pe Soult?
Sau Soult a primit ordinele greșite pentru Mons după ce a primit ordinele pentru Charleroi?
Indiferent de eveniment, Soult a adoptat planul pentru Mons, contrar dorințelor finale ale lui Napoleon. Napoleon a părăsit Parisul pe 12 iunie și a sosit la Avesnes pe 13 iunie. A anulat imediat ordinele lui Soult și a ordonat armatei să înainteze în trei coloane spre Charleroi.
Din cauza întârzierii lui Soult la Laon și a emiterii ordinelor greșite, Napoleon a amânat înaintarea până pe 15 iunie.
Napoleon a mutat armata la frontieră pe 14 iunie. A aflat de la spionii săi că Aliații nu s-au mișcat pe 13 sau 14 iunie. Avea toate motivele să creadă că și-a atins scopul de a-și concentra armata pe Sambre fără știrea lui Wellington sau Blücher.
La ora 11:30 seara, Gneisenau, șeful de stat major prusac, a început să mobilizeze armata prusacă. Trădătorii francezi îl informaseră despre atacul iminent.
Cele douăsprezece ore câștigate le-au permis prusacilor să-și trimită armata la Sombreffe. După cum spune marele istoric prusac, Lettow-Vorbeck: „Fără această trădare comisă de membri ai armatei franceze, surpriza pe care Napoleon o intenționase ar fi reușit într-o măsură mult mai mare decât a fost cazul acum.” În ciuda întârzierii și a temerilor legate de înaintarea inamicului prin Mons, armata prusacă i-a permis lui Wellington să ordone concentrarea armatei sale la Quatre Bras, fără teama unei distrugeri imediate.
Planul lui Napoleon se baza pe împiedicarea cooperării Aliaților, dar nu numai că Wellington și Blücher au lucrat împreună pe 16 iunie, dar s-au întâlnit chiar personal. Napoleon a crezut pe 16 iunie că se va confrunta cu o singură divizie prusacă și că va mărșălui rapid în acea noapte spre Bruxelles. În schimb, francezii s-au angajat în două bătălii.
Ney și Wellington s-au întâlnit la Quatre Bras și au luptat până la un impas, în timp ce Napoleon l-a învins pe Blücher la Ligny.
Cu toate acestea, pe 18 iunie, armatele aliate s-au unit, iar Napoleon a fost atras într-o înfrângere decisivă la Waterloo. Trădătorii francezi i-au distrus planul lui Napoleon. Dar motivul principal al acestei distrugeri a fost întârzierea care le-a permis agenților regelui din armata franceză să îi avertizeze pe prusaci.
Dacă Napoleon și-ar fi păstrat planul original, armata franceză ar fi traversat Sambre și ar fi ocupat drumul Nivelles-Namur, iar comunicațiile dintre Wellington și Blücher ar fi fost întrerupte semnificativ.
Cauza întârzierii a fost rămânerea lui Soult la Avesnes și confuzia sa cauzată de cele două ordine. Care a fost scopul ordinelor pentru Mons? Și-a schimbat Napoleon planul sau o capcană atent construită a ieșit prost?
Pe 22 iunie 1815, Napoleon a semnat abdicarea. Se crede că acest lucru s-a întâmplat în „Salon d’Argent”, la Palatul Elysée, reședința lui Napoleon în timpul celor 100 de zile.
Napoleon a fost exilat pe Sfânta Elena, însoțit de loialul său tovarăș Bertrand. În 1821, după moartea lui Napoleon, Bertrand s-a întors în Europa, ajungând la Portsmouth pe 1 august. Pe 6 august, Bertrand și familia sa au călătorit la Londra, unde au stat la Hotelul Brunet din Leicester Square, alături de Montholon și familia sa.
În timpul șederii lor în Anglia, au primit numeroase vizite din partea diverșilor oficiali guvernamentali.
Pe 15 septembrie, John Cam Hobhouse l-a vizitat pe Bertrand și a relatat această vizită în jurnalul său. Bertrand i-a dezvăluit lui Hobhouse că Napoleon a încetat să-și scrie însemnările despre cartea acestuia din două motive. Primul a fost implicarea sa în muncă.
Al doilea motiv a fost că nu putea scrie despre carte fără a dezvălui trădarea multor bărbați care se aflau încă în serviciul Franței, ceea ce nu dorea să facă.
Când Hobhouse a sugerat numele lui Fouché, Bertrand a confirmat: „Da, eu însumi am pus scrisoarea în sertarul din spate al lui Napoleon, pe care Fouché a trimis-o inamicului – cu opt zile înainte de bătălia de la Waterloo.” Cu opt zile înainte de bătălia de la Waterloo, pe 10 iunie 1815, Napoleon și Bertrand, care erau ocupați cu pregătirea ordinelor finale de concentrare pentru campania din Belgia, l-au prins pe agentul lui Fouché care transporta o scrisoare către inamic. Această trădare a fost sămânța dezastrului de la Waterloo.
