Iată articolul de știri de ultimă oră, redactat în limba română, în formatul și stilul solicitat.
O coloană uriașă de cavalerie grea poloneză, formată din husari înaripați, a spulberat în zorii zilei de 4 iulie 1610 armata ruso-suedeză, mult superioară numeric, în bătălia de la Klușino, deschizând calea spre Moscova și schimbând pentru totdeauna cursul Războiului Polono-Rus.
Conflictul, cunoscut și sub numele de invazia poloneză a Rusiei, a atins punctul culminant în această confruntare decisivă, care a demonstrat superioritatea tactică a husarilor polonezi. Comandantul polonez, hatmanul Stanisław Żółkiewski, a condus o forță de aproximativ 2. 500 de cavaleriști, în principal husari, împotriva a peste 23.
000 de soldați ruși și mercenari suedezi, conduși de Dmitri Șuiski. Rezultatul a fost o victorie zdrobitoare pentru polonezi, care a dus la capturarea Moscovei și la ocuparea capitalei rusești timp de doi ani.
Această bătălie sângeroasă face parte din „Timpul Necazurilor” din Rusia, o perioadă de criză profundă, foamete și haos politic, declanșată de stingerea dinastiei Rurik. În acest vid de putere, un impostor care pretindea a fi Țareviciul Dmitri Ivanovici, fiul cel mic al lui Ivan cel Groaznic, a cerut ajutorul regelui Poloniei, Sigismund al III-lea, pentru a revendica tronul Rusiei.
Deși mulți magnați polonezi și lituanieni au avut îndoieli cu privire la originile aristocratice ale impostorului, cunoscut drept „Falsul Dmitri”, aceștia au tăcut, deoarece ambiția lor era să profite de pe urma vastelor teritorii rusești. Falsul Dmitri s-a convertit la catolicism și a promis concesii teritoriale în schimbul sprijinului, ceea ce l-a determinat pe Sigismund să vadă o oportunitate de a-și extinde influența spre est.
În octombrie 1604, Falsul Dmitri a invadat Rusia cu o armată de aproximativ 1. 600 de soldați din Polonia, 2. 000 de cazaci din Ucraina și câțiva mercenari.
Deși a suferit o înfrângere grea la Dobrynichi, moartea subită a țarului Boris Godunov, în aprilie 1605, i-a schimbat soarta. Fiul lui Godunov, Fiodor al II-lea, a fost ucis, iar Falsul Dmitri a intrat triumfător la Moscova și a fost încoronat țar.
Domnia sa a fost de scurtă durată. Căsătoria cu o nobilă poloneză, Marina Mnișek, și influența puternică a Bisericii Catolice la curte au stârnit nemulțumirea boierilor ruși. În mai 1606, aceștia au organizat un atac asupra Kremlinului, l-au ucis pe Falsul Dmitri, iar cenușa sa a fost trasă cu un tun în direcția Poloniei.
Vasili Șuiski a fost proclamat noul țar al Rusiei.
În mod straniu, în vara anului 1607, a apărut un al doilea Fals Dmitri, pretinzând că a supraviețuit atacului asupra Kremlinului. Deși toată lumea știa că este un impostor al unui impostor, acesta a reușit să adune o armată puternică și să preia controlul asupra unui teritoriu vast. Chiar și Marina Mnișek, soția primului impostor, l-a recunoscut drept soțul ei.
În această situație disperată, țarul Vasili a făcut o alianță cu regele Suediei, Carol al IX-lea, în februarie 1609, predând cetatea Korela în schimbul ajutorului militar. Armata suedeză, sub comanda generalului Jacob De la Gardie, a venit în sprijinul rușilor și s-a îndreptat spre Moscova, care era asediată.
Văzând intervenția Suediei, regele Sigismund al III-lea a pregătit imediat o campanie militară pentru a nu permite extinderea influenței suedeze. În septembrie 1609, o armată polono-lituaniană de aproximativ 22.000 de soldați, sub comanda directă a regelui, a invadat Rusia și a asediat puternica fortăreață Smolensk.
Asediul Smolenskului s-a prelungit, iar campania lui Sigismund a afectat poziția celui de-al doilea Fals Dmitri, deoarece majoritatea trupelor poloneze care îi slujeau au dezertat și s-au alăturat armatei regelui. Ambițiile lui Sigismund au crescut, el dorind acum să cucerească toată Rusia pentru el însuși.
Forțele ruso-suedeze aliate, sub comanda lui Dmitri Șuiski, au învins de mai multe ori armata lui Fals Dmitri și apoi au adunat o armată mare pentru a face față amenințării poloneze. Aflând de mișcarea armatei ruse, hatmanul Żółkiewski a condus o parte mică a armatei, în principal cavalerie, pentru a intercepta inamicul.
La sfârșitul lunii iunie 1610, Żółkiewski a învins o avangardă rusă de aproximativ 5.000 de oameni lângă Țariovo-Zai mișce, apoi a înconjurat și asediat tabăra acestora. Realizând că restul armatei ruse se afla în apropiere, a lăsat o parte din oameni să supravegheze inamicul asediat și a pornit cu restul spre armata principală rusă.
După un marș lung de noapte, soldații polonezi au apărut în fața armatei ruse în tabără înainte de zorii zilei de 4 iulie 1610. Comandantul rus, Dmitri Șuiski, nici măcar nu știa că inamicul se afla în apropiere. Żółkiewski a vrut să efectueze un atac surpriză, dar, așteptând sosirea tuturor soldaților din coloana lungă de marș, un astfel de atac a fost imposibil de realizat.
Armata lui Dmitri Șuiski era desfășurată în două tabere. Într-o tabără se aflau mercenarii suedezi, adunați din toată Europa, în număr de aproximativ 3. 300 de soldați.
În cealaltă tabără se aflau forțele ruse, în număr de aproximativ 20. 000 de soldați. În plus, aceștia aveau și 11 tunuri.
De partea cealaltă, Żółkiewski avea sub comanda sa doar 2.500 de cavaleriști, în mare parte husari înaripați, apoi 400 de cazaci și 200 de infanteriști polonezi, și 2 tunuri. Infanteria și tunurile au întârziat, fiind încă departe de câmpul de luptă.
Înainte de luptă, Żółkiewski a ordonat arderea satelor din jur, pentru ca infanteria inamică să nu le poată folosi în scopuri defensive. Gardurile și obstacolele care serveau la încetinirea asaltului cavaleriei au fost, de asemenea, parțial distruse.
Forțele ruse au fost, de asemenea, desfășurate în curând, dar, deoarece se aflau între râurile Vdovka și Gzhat, nu au putut fi răspândite pentru a profita de superioritatea lor numerică. Trupele lor au ocupat poziții în spatele gardului avariat. În spatele aripii stângi a armatei lor, se afla un grup puternic de soldați ruși, compus în principal din oameni mobilizați, care servea drept rezervă.
La ora 4 dimineața, trompetele și tobele poloneze au dat semnalul husarilor, marcând începutul bătăliei. Cavaleria grea a lui Alexander Zborovski a atacat centrul. La început, au înaintat încet, dar când s-au apropiat, au lansat o încărcătură feroce spre inamic pentru a se ciocni la viteza maximă.
Primul contact a fost dezastruos pentru liniile din față ale armatei ruse. Deși husarii polonezi au putut trece doar prin golurile din gard, au provocat pierderi grele inamicului. Formațiunile de luptă rusești au început treptat să se dezintegreze și au fost forțate să se retragă încet.
Husarii, după ce și-au pierdut avântul, și-au reorganizat rapid formațiunile și au lansat un nou atac asupra celei de-a doua linii rusești. Ca răspuns, cavaleria rusă din al doilea rând a pornit în întâmpinarea lor. A urmat o nouă confruntare sângeroasă.
Cu toate acestea, călăreții polonezi pierduseră majoritatea lăncilor lungi în încărcătura anterioară, limitând șocul atacului lor.
A avut loc o luptă cu săbii și sabii. Cu toate acestea, polonezii au continuat să înainteze în adâncimea formației armatei ruse. Și din nou, pe măsură ce și-au pierdut avântul și au devenit amenințați din flancuri și din spate, s-au retras în formație la pozițiile de start.
În acest timp, aripa stângă poloneză, sub comanda lui Mikołaj Struś, a întâmpinat dificultăți cu mercenarii suedezi. Deoarece gardul din această parte a frontului era doar ușor distrus, încărcăturile de cavalerie au fost mai puțin eficiente. Deși mercenarii suedezi erau nemotivați să lupte, deoarece nu își primiseră salariul la timp, disciplina, pregătirea și echipamentul lor s-au potrivit cu succes cu cei ai polonezilor.
Polonezii s-au aflat într-o poziție foarte dificilă aici. Mușchetarii inamici, protejați de gard, trăgeau asupra cavaleriei de la distanță apropiată, în timp ce lăncierii nu permiteau polonezilor să spargă liniile.
Între timp, o nouă încărcătură pe aripa dreaptă poloneză a avut loc cu unități poloneze proaspete. Husarii au dat din nou o lovitură grea liniei frontale a inamicului. Au început să spargă masa soldaților ruși și au înaintat treptat spre nord.
Cu toate acestea, când au spart liniile, polonezii au rămas din nou fără majoritatea lăncilor, iar a doua linie rusă i-a oprit din nou.
Amenințați din flancuri, aceste unități au început să se retragă, în timp ce un al treilea val de husari polonezi proaspeți a început să înainteze.
Aripa stângă poloneză, mai puțin numeroasă, nu a putut face breșe similare. Lăncierii și mușchetarii mercenari suedezi s-au dovedit a fi o combinație defensivă solidă, iar focul de muschetă a avut, de asemenea, un efect psihologic important asupra oamenilor și cailor.
După o luptă lungă, prima linie de cavalerie a început să se retragă și aici. Când prima linie a părăsit cu succes bătălia, trupele din a doua linie poloneză a aripii stângi s-au repezit înainte. Aici, polonezii au efectuat atacuri prin extinderea rândurilor, pentru a fi o țintă mai grea pentru mușchetari.
Încărcătura nu a fost mai eficientă decât cea anterioară. Deși polonezii au încercat să lărgească golurile din garduri, nu au avut succes. Mușchetarii inamici, deși inexacți, au deschis focul asupra husarilor din nou și din nou.
După ce un călăreț polonez a rămas fără lance, a fost forțat să lupte cu sabia, ceea ce a făcut lupta mai ușoară pentru lăncierii suedezi.
Situația din această parte a frontului s-a îmbunătățit când infanteria poloneză și două tunuri au sosit în sfârșit pe câmpul de luptă. Au deschis focul de la distanță, în sprijinul husarilor.
Între timp, aripa dreaptă rămăsese aproape complet fără unități proaspete. Părea că, în ciuda încărcăturilor puternice și a pătrunderilor adânci, nu puteau sparge formațiunile inamice.
Din această cauză, Stanisław Żółkiewski a trimis treptat întăriri din rezerva armatei către aripa sa dreaptă. Dar, în ciuda acestui fapt, majoritatea husarilor rămăseseră fără lăncile lor și erau acum obosiți și demoralizați.
Cu toate acestea, husarii au continuat să-și execute ordinele și au lansat un nou atac asupra adversarului lor. Deoarece liniile frontale ale aripii stângi ruse erau acum slăbite de luptele intense, cavaleria rusă a pornit în întâmpinarea husarilor pentru a încetini atacul polonez și a da timp camarazilor lor să se regrupeze.
Curând, cele două armate s-au ciocnit și a avut loc o adevărată bătălie de cavalerie. Începutul luptei a fost incert, dar curând priceperea și disciplina husarilor au prevalat și au dat rezultate. Rușii au pornit într-o retragere totală spre nord, urmați de cavaleria poloneză.
Cu toate acestea, cavaleria rusă a reușit să-și îndeplinească sarcina și să încetinească adversarul, iar polonezii, realizând că și-au pierdut din nou avântul, s-au retras la pozițiile de start.
La scurt timp după această retragere, rândurile rusești s-au deschis pentru a face loc unor noi detașamente de cavalerie care au pornit la atac. Acestea erau detașamente de reiteri, cavalerie care purtau arme de foc pe lângă săbii.
Trupele poloneze, care se odihniseră și se pregăteau pentru următorul atac, au reacționat rapid și au pornit în întâmpinarea inamicului.
Când polonezii au intrat în raza de acțiune, detașamentele de reiteri s-au întors brusc și au deschis focul. Apoi s-au întors și au galopat înapoi spre propria lor armată.
Polonezii au rămas neclintiți și au continuat să înainteze, dar a doua linie de detașamente de reiteri a apărut în fața lor și a efectuat aceeași manevră.
De data aceasta, husarii și-au dovedit valoarea accelerând în ploaia de gloanțe, prinzându-și adversarul. A avut loc o nouă bătălie de cavalerie. Ciocnirea oțelului și țipetele oamenilor au străpuns aerul, în timp ce reiterii și husarii înalt antrenați s-au confruntat față în față.
Înaintarea poloneză a înaintat cu greu, dar părea că acesta este un alt atac care se va încheia cu un succes limitat.
Dar polonezii încăpățânați au refuzat să se dea înapoi și, la un moment dat, detașamentele de reiteri și-au atins punctul de rupere și au început să fugă spre camarazii lor. Văzând masa propriei cavalerii și a călăreților polonezi repezindu-se spre ei, întreaga aripă stângă rusă s-a prăbușit în panică. Primele rânduri au început să fugă, iar evadarea lor a provocat o reacție în lanț în care întreaga aripă stângă rusă a pornit într-o retragere dezorganizată spre tabăra lor.
Fugind de cavaleria poloneză, mulți au fost tăiați, în timp ce au continuat retragerea mult mai departe de tabără.
În acest timp, aripa dreaptă rusă era încă stabilă, dar a fost curând expusă la noi atacuri. Un rol important l-a jucat și infanteria poloneză, care a tras mai întâi asupra inamicului, apoi și-a scos săbiile și a lansat, de asemenea, o încărcătură.
Probabil cel mai mare impact asupra prăbușirii aripii drepte ruse l-a avut atacul asupra flancului lor stâng, care era acum complet expus. După o luptă lungă, era clar că mercenarii suedezi nu puteau câștiga și au început să se retragă.
Spre deosebire de aripa stângă, aripa dreaptă rusă s-a retras într-o manieră organizată, iar aici unele dintre unitățile de reiteri au jucat un rol major în acoperirea retragerii infanteriei.
După mai bine de trei ore de lupte grele, Bătălia de la Klușino s-a încheiat. Deși Stanisław Żółkiewski a reușit să-și învingă adversarul mai numeros, două tabere inamice pline de soldați reprezentau o amenințare majoră. Cu toate acestea, Żółkiewski le-a oferit mercenarilor să treacă de partea lui, iar o bună parte dintre ei au acceptat, probabil dezamăgiți că nu își primiseră plata la timp de la ruși.
Cei care au refuzat această ofertă au fost lăsați să părăsească tabăra în pace și să se întoarcă în Suedia.
Dmitri Șuiski a inițiat apoi retragerea rămășițelor armatei ruse. Polonezii au profitat de acest lucru și s-au repezit spre tabăra sa, pentru a o jefui cât mai repede posibil.
După bătălie, soldații ruși încercuiți lângă Țariovo-Zai mișce, au auzit de înfrângerea armatei lor și au decis să se predea, unii dintre ei alăturându-se armatei poloneze.
Întărit cu trupe suplimentare, Żółkiewski a continuat cu armata sa spre est și a intrat în capitala Rusiei, Moscova, pe 8 octombrie 1610. L-a capturat pe țarul rus Vasili Șuiski, precum și pe comandantul învins Dmitri Șuiski. Acesta a marcat începutul ocupației poloneze a capitalei ruse, care a durat doi ani.
Victoria de la Klușino rămâne una dintre cele mai strălucite realizări militare ale Commonwealth-ului Polono-Lituanian și un moment definitoriu al „Timpului Necazurilor” din Rusia.
