14 octombrie 1066, ora 11:00 – O luptă care va redefini destinul Angliei și al Europei pentru secole de acum înainte a început în urmă cu doar câteva ore pe dealurile accidentate din apropierea orașului Hastings.
Pe o colină stâncoasă, sub un cer cenușiu de toamnă, armata anglo-saxonă, condusă de regele Harold Godwinson, a format un zid de scuturi despre care se spunea că este de netrecut. Dar în fața lor se află o mașinărie de război normandă, bine unsă și mortală, condusă de ducele William, un om care nu a cunoscut înfrângerea.
Acest corespondent a sosit la fața locului pentru a putea transmite cele mai recente evoluții. Ceea ce am văzut în ultimele ore este o sălbăticie și o strategie militară care va intra în legende. Haideți să vă spun ce s-a întâmplat până acum.
Contextul acestei confruntări apocaliptice este complex. Europa de Vest a fost zguduită de ambiții și trădări. Acum câteva săptămâni, regele Harold a zdrobit o invazie vikingă masivă în nord, la Stamford Bridge.
A fost o victorie eroică, dar i-a epuizat armata. Apoi, vestea a sosit ca un trăsnet: ducele William debarcase pe coasta de sud, lângă Pevensey, și se pregătea să smulgă coroana.
Harold a forțat marșul. A străbătut Anglia de la York la Londra în mai puțin de o săptămână, adunând pe drum oastea rămasă. Soldații săi sunt epuizați, dar hotărâți.
William, în schimb, a avut timp să-și fortifice pozițiile și să-și odihnească oamenii.
În zori, William a dat ordinul de atac. Arcașii săi au început să plouă cu săgeți asupra pozițiilor anglo-saxone de pe dealul Senlac. Dar zidul de scuturi a rezistat.
Săgețile au ricoșat inutil de pe scuturile împletite ale infanteriei lui Harold.
Apoi a venit rândul infanteriei normande. Au încercat să urce panta abruptă, dar au fost respinși de o ploaie de sulițe, topoare și pietre. Zidul de scuturi a rămas neclintit.
A fost un masacru.
Disperat, William și-a trimis cavaleria grea. Cei mai buni cavaleri ai Europei au încărcat în sus pe deal, dar caii s-au împotmolit pe terenul mlăștinos și au fost loviți de topoarele daneze ale anglo-saxonilor. Atacul a eșuat.
În acest moment, soarta părea să zâmbească lui Harold. Dar apoi, aripa stângă normandă, formată din bretoni, a intrat în panică și a fugit. Unii dintre soldații anglo-saxoni, entuziasmați, au rupt rândurile și au coborât dealul pentru a-i urmări.
A fost o capcană. Duke William, care a rămas fără cal, a dat dovadă de o cruzime și o prezență de spirit de neegalat. A alergat de-a lungul liniilor sale, ridicându-și coiful și strigând că este în viață.
Apoi a ordonat un contraatac fulgerător.
Cavalerii săi s-au întors și au tăiat în bucăți pe anglo-saxonii care se despărțiseră de zidul de scuturi. A fost o baie de sânge. Am văzut trupuri sfârtecate pe panta dealului.
De atunci, bătălia a intrat într-un nou calvar. William a încercat aceeași tactică de nenumărate ori: atac fals, retragere simulată, apoi întoarcere și masacru. De fiecare dată, câțiva anglo-saxoni au căzut în capcană.
Zidul de scuturi a început să se subțieze.
Am primit rapoarte că în acest haos, regele Harold a fost lovit de o săgeată în ochi. Este o pierdere catastrofală pentru anglo-saxoni. Fără regele lor, armata s-a prăbușit.
Cavalerii normanzi au încărcat și au spart definitiv liniile.
Ceea ce urmează este o urmărire sângeroasă. William, ducele de Normandia, este acum pe cale să devină cuceritorul Angliei. Se îndreaptă spre Londra pentru a-și revendica coroana.
Anglia anglo-saxonă, care a supraviețuit invaziilor vikinge și a construit o cultură puternică, se sfârșește astăzi pe acest câmp de luptă.
Consecințele vor fi profunde. Limba franceză va domni la curte. Castelul va deveni simbolul noii puteri.
O nouă eră, a dinastiei normande, este pe cale să înceapă. Noi vom continua să raportăm pe măsură ce evenimentele se vor desfășura în zilele și săptămânile următoare. Ar fi o greșeală să credem că aceasta este doar o bătălie pentru o coroană.
Este o bătălie pentru sufletul unei națiuni întregi.


