O planetă plină de monștri preistorici, o lume în care fiecare colț ascundea o amenințare de moarte. Un nou documentar video, intitulat „Top 10 Animale de care ești fericit că sunt dispărute”, dezvăluie o listă terifiantă de creaturi care, dacă ar fi supraviețuit, ar fi transformat existența umană într-un coșmar nesfârșit. De la prădători aerieni cu o anvergură a aripilor de 16 metri, până la șerpi suficient de mari pentru a înghiți un autobuz școlar, aceste specii dispărute demonstrează cât de fragilă este de fapt dominația noastră pe această planetă.
Pe locul zece se află Deinonychus, un dinozaur teropod care a trăit în perioada Cretacicului timpuriu, acum aproximativ 115 milioane de ani. Numele său, care înseamnă „gheară teribilă”, este o descriere perfectă a acestui prădător de talie medie, dar de o ferocitate extremă. Deinonychus măsura până la 3,5 metri lungime și poseda un craniu de 410 milimetri, prevăzut cu fălci puternice și aproximativ 70 de dinți curbați, asemănători unor lame.
Paleontologii au descris craniul său ca fiind triunghiular și lat, capabil să administreze mușcături zdrobitoare. Mâinile sale enorme, cu trei gheare ascuțite pe fiecare membru anterior, și gheara în formă de seceră de pe al doilea deget al piciorului posterior, făceau din el o mașinărie de ucis. Dovezile fosile sugerează că Deinonychus vâna în haită, iar studiile recente asupra articulațiilor umerilor juvenililor indică faptul că aceștia ar fi putut avea capacitatea de a zbura, adăugând o dimensiune suplimentară de pericol și agilitate.
Cu o forță de mușcătură estimată între 4. 100 și 8. 200 de Newtoni, depășind-o pe cea a hienelor moderne și rivalizând cu cea a aligatorilor de dimensiuni similare, Deinonychus ar fi fost un adversar de temut pentru orice om.
Pe locul nouă, documentarul prezintă Vulturul lui Haast, o specie de acvilă uriașă care a domnit cândva în pădurile luxuriante ale Insulei de Sud a Noii Zeelande. Dacă nu ar fi dispărut, această pasăre ar fi transformat orice destinație turistică într-un loc mortal. Vulturul lui Haast era una dintre cele mai mari păsări de pradă adevărate cunoscute, atât ca lungime, cât și ca greutate.
Femelele, substanțial mai mari decât masculii, puteau cântări între 10 și 15 kilograme, iar unele estimări sugerează că puteau depăși 16,5 kilograme. Anvergura aripilor, deși modestă pentru dimensiunea sa, atingea 2,6 metri, iar în unele cazuri chiar 3 metri. Această adaptare le permitea să navigheze cu ușurință prin desișurile și pădurile dese ale Noii Zeelande.
Ghearele Vulturului lui Haast erau echivalente cu cele ale acvilei harpie, indicând o putere de vânătoare formidabilă. Aceste păsări își foloseau ciocurile uriașe pentru a sfâșia organele interne ale prăzii, inclusiv păsări mari și incapabile de zbor, cum ar fi Moa. Vânătoarea era atât de eficientă încât, după uciderea prăzii, își băgau capul în cavitatea corporală pentru a consuma organele vitale, o strategie similară cu cea a vulturilor moderni.
Disparitia Vulturului lui Haast a fost cauzată în principal de dispariția prăzii sale principale.
Locul opt este ocupat de Sarcosuchus, o rudă preistorică a crocodililor moderni, care a trăit în râurile din Africa și America de Sud în perioada Cretacicului timpuriu. Numele său se traduce prin „crocodil de carne”, iar dimensiunile sale sunt greu de imaginat. Oamenii de știință au estimat că Sarcosuchus avea cel mai mare craniu cunoscut, de șase metri lungime, iar lungimea totală a corpului era cuprinsă între 9 și 10 metri.
Greutatea sa monstruoasă, de aproximativ opt tone metrice, este suficientă pentru a da coșmaruri chiar și celor mai curajoși exploratori. Spre deosebire de crocodilii moderni cu botul îngust, Sarcosuchus avea un bot lat, sugerând o dietă generalistă, și nu avea dinți care se îmbinau, ceea ce indică faptul că vâna animale terestre mari. Acest prădător de dimensiuni colosale ar fi terorizat orice creatură care i-ar fi ieșit în cale, inclusiv dinozauri.
Pe locul șapte, documentarul aduce în prim-plan Megalodonul, un rechin uriaș care a trăit acum aproximativ 23 de milioane de ani. Numele său, care înseamnă „dinte mare”, este o subestimare. Megalodonul era un monstru marin care ar fi făcut ca orice plajă să fie un loc de coșmar.
Estimările variază, dar toate sunt de acord asupra unui lucru: era masiv. Unii susțin că acești monștri marini creșteau până la 20 de metri lungime, de peste trei ori mai mult decât un mare rechin alb modern. Dinții săi triunghiulari, zimțați și robusti, care puteau atinge aproape 18 centimetri înălțime, erau cei mai mari dinți ai oricărei specii de rechini cunoscute.
Cu o falcă de până la doi metri lățime și peste 250 de dinți în cinci rânduri, Megalodonul era o mașinărie de tăiat și sfâșiat. Răspândirea sa globală, cu fosile descoperite în Europa, Africa, America și Australia, arată că niciun colț al oceanelor antice nu era sigur de furia sa.
Locul șase este ocupat de Megatherium, un gen de leneșe gigantice care au trăit de la începutul Pliocenului până la sfârșitul Pleistocenului. Nu vă lăsați păcăliți de numele de „leneș”. Acestea erau bestii masive care ar fi reprezentat o amenințare uriașă pentru omenire.
Cu o greutate de patru tone metrice, o înălțime de 2,1 metri și o lungime de șase metri de la cap la coadă, Megatherium era la fel de mare ca un elefant asiatic. Scheletul său robust, cu o centură pelviană masivă și o coadă puternică, îi oferea stabilitatea necesară pentru a se hrăni la înălțimi inaccesibile altor erbivore. Se ridica pe picioarele posterioare musculoase și folosea coada ca un trepied pentru a trage în jos ramurile cu frunzele cele mai suculente.
Deși era în principal patruped, urmele fosile indică o capacitate surprinzătoare de locomoție bipedă. Botul său mic, în formă de con, și buzele prehensile sugerează că era un consumator pretențios de plante și fructe. Dinții săi, hipselodonți, erau proiectați pentru o eficiență maximă de măcinare, transformându-și gura într-o mașinărie de tocat.
Pe locul cinci, documentarul prezintă Arthropleura, un gen de miriapode uriașe care au trăit în adâncurile preistorice ale Americii de Nord și Europei acum aproape 200 de milioane de ani. Acestea au fost cele mai mari nevertebrate terestre descoperite vreodată. Imaginează-ți o creatură de 2,5 metri lungime, cu urme de 50 de centimetri lățime.
Recent, a fost descoperit un exoschelet fosilizat cu o lățime de 55 de centimetri și o lungime înfricoșătoare de trei metri, cântărind 50 de kilograme. Dimensiunile gigantice ale Arthropleurei se datorează presiunii parțiale mai mari a oxigenului din atmosfera preistorică și lipsei prădătorilor mari vertebrate terestre. Exoscheletul său era ornamentat cu ghiduri de tură bine dezvoltate, cu trei lobi, iar picioarele sale erau dispuse în perechi, câte două perechi pe placă.
Contrar credinței populare, Arthropleura nu s-a limitat la pădurile de cărbune, ci a dus o existență mai autonomă, cu urme fosile descoperite în zone deschise.
Locul patru este ocupat de Smilodon, celebrul prădător cu dinți de sabie care a cutreierat America în perioada Pleistocenului. Smilodon nu era o rudă a tigrilor sau a pisicilor moderne. Acest felin feroce atingea o greutate înfricoșătoare de 466 de kilograme și o înălțime de 120 de centimetri.
Era un monstru printre feline, cu membre anterioare musculoase și canini superiori lungi, subțiri și fragili. Smilodon își imobiliza prada cu membrele anterioare și îi administra o mușcătură mortală. Era un vânător tenace, care se adapta ușor la noi prăzi în America de Sud.
Atacurile sale de ambuscadă erau bine completate de păduri și vegetație deasă. Creierul său prezenta modele similare cu cele ale pisicilor moderne, indicând un simț al auzului, al vederii și o coordonare a membrelor superioare. Dispariția sa, acum 10.
000 de ani, este încă un mister, posibil legată de dependența de prada mare, schimbările climatice și competiția cu alte specii.
Pe locul trei, documentarul prezintă Quetzalcoatlus, un pterozaur ajdarchid care a controlat America de Nord în perioada Cretacicului târziu. Aceste bestii uriașe au fost cele mai mari creaturi zburătoare care au existat vreodată. Cu o anvergură a aripilor de 16 metri și un gât lung și rigid, Quetzalcoatlus era o forță de temut.
Numele său este derivat de la zeul aztec șarpe cu pene, Quetzalcoatl. Estimările privind masa corporală variază între 200 și 250 de kilograme. Ciocul său ascuțit, ca un cuțit, și fălcile puternice îl făceau un prădător aerian capabil să prindă și să consume pești, reptile mici și alte animale zburătoare.
Viteza sa de zbor, estimată la 130 de kilometri pe oră, și o rază maximă de zbor de 13. 000 până la 19. 000 de kilometri, asigurau că nimeni nu era în siguranță de prezența sa terifiantă.
Pe locul doi, Titanoboa, un șarpe colosal cu o reputație letală, reprezenta un pericol de neimaginat pentru orice ființă vie. Acest șarpe monstruos a trăit acum aproximativ 60 de milioane de ani, în perioada Paleocenului. Se estimează că atingea o lungime de până la 10 metri și o greutate de 2.
500 de lire sterline. Solzii săi strălucitori, de culoarea nopții, și mișcarea sa sinuoasă, cu o grație captivantă, ar fi trimis fiori pe șira spinării oricărui privitor. Titanoboa trăia în pădurile tropicale calde și umede ale Paleocenului, în zona care astăzi este Karachon, Columbia.
Era un prădător de vârf, care se hrănea cu pești, țestoase și alte reptile. Cercetătorii cred că acest șarpe s-a adaptat la o dietă pe bază de pește, având o morfologie dentară specializată.
Pe primul loc, documentarul plasează Spinosaurusul, un dinozaur care a trăit în Africa de Nord în perioada Cretacicului târziu, acum aproape 99 de milioane de ani. Numele său, care se traduce prin „șopârlă cu spin”, este o descriere perfectă. Spinosaurusul putea atinge o lungime de până la 15 metri și o greutate de aproximativ opt tone metrice.
Botul său mic și dinții conici, fără zimți, erau adaptați pentru a prinde pești, dar dovezile sugerează că era un prădător flexibil, capabil să vâneze oportunist și să se hrănească cu hoituri. Gâtul său lung și puternic, umerii lați și membrele anterioare puternice, cu trei degete gheare, îl făceau o mașinărie de ucis. Coloana sa vertebrală era prevăzută cu spini neurali neobișnuit de lungi, care formau o „velă” caracteristică, al cărei rol este încă dezbătut.
Spinosaurusul este considerat cel mai mare dinozaur carnivor cunoscut, depășind chiar și faimosul Tyrannosaurus Rex.
