Bătălia de la Târgoviște (Partea 1/2) ⚔️ Vlad Țepeș se ridică
O lovitură de teatru sângeroasă zguduieastă seară temeliile Valahiei, pe măsură ce un prinț crescut în inima Imperiului Otoman, dar hrănit cu ura față de asupritorii săi, revendică tronul cu o ferocitate care va intra în legendă. Vlad, fiul lui Vlad Dracul, a preluat puterea la Târgoviște, iar primele sale acte anunță o domnie a terorii și a răzbunării, dar și a unei ordini nemiloase. Ceea ce urmează nu este doar o schimbare de lider, ci o renaștere a unui spirit de rezistență care va face ca Dunărea să curgă roșie.
Crescuți ca ostatici la curtea sultanului Mahomed al II-lea, Vlad și fratele său Radu au absorbit cultura și spiritul de jihad islamic. Vlad a servit cu o eficiență înfricoșătoare în rândurile ienicerilor de elită, unde cruzimea și rezistența sa i-au adus laude, dar refuzul său de a se converti la islam l-a transformat într-o țintă a pedepselor barbare. Această umilință, îndurată în tinerețe, avea să-i modeleze destinul.
După ani de zile, părăsind Imperiul Otoman pentru a se alătura regatului ungar, Vlad nu a uitat niciodată lecțiile învățate și rănile primite. Acum, setea de putere și dorința de a domina expansiunea otomană la Dunăre îl împing în prim-planul istoriei.
Conflictele dintre semiluna islamului și crucea creștinătății au atins un punct culminant la Belgrad, în iulie 1456. Sub comanda sultanului Mahomed al II-lea, otomanii au suferit o înfrângere umilitoare și au fost forțați să se retragă. Însă, după ani de lupte grele, armata ungară a ieșit epuizată, cu pierderi masive de oameni și materiale.
Această fereastră de oportunitate a fost exploatată cu o abilitate diabolică de tânărul Vlad. Însărcinat de regele ungar cu apărarea frontierelor Transilvaniei, el și-a folosit poziția pentru a umple vidul de putere lăsat de armatele prăbușite.
Însoțit de o mică forță de mercenari, Vlad a pornit spre Valahia. În apropiere de Târgșor, l-a întâlnit pe domnitorul în exercițiu, Vladislav al II-lea. Cei doi lideri au ales să se dueleze sub privirile armatelor lor, iar deznodământul a fost fulgerător.
Vlad l-a învins și ucis pe Vladislav într-o luptă corp la corp, deschizându-și calea spre capitală. Fără a mai întâmpina opoziție, a înaintat spre Târgoviște, unde, în august 1456, s-a autoproclamat voievod al Valahiei. Pentru a-și pecetlui dreptul divin la tron, în noaptea următoare, o cometă spectaculoasă a strălucit pe cer, un semn pe care supușii l-au interpretat ca pe o binecuvântare cerească.
Odată instalat la putere, Vlad a acționat rapid pentru a-și consolida autoritatea și a reforma țara. Primii săi pași au fost îndreptați împotriva boierilor, elita coruptă care beneficia de scutiri de taxe. A impus noi impozite și, mai mult decât atât, i-a eliminat fără milă pe cei care complotau să-l ucidă.
A pornit o vânătoare necruțătoare a nobililor puternici responsabili de uciderea tatălui și a fratelui său. Averile acestora au fost confiscate și redistribuite țăranilor, care, în schimb, urmau să fie instruiți în lunile de după recoltare pentru serviciul militar.
Vlad a început să conducă o Valahie a oamenilor care „pângăresc” pământul. Hoții erau trași în țeapă, iar cerșetorii, vagabonzii și bolnavii erau arși de vii în propriile case. În viziunea lui Vlad, aceștia trebuiau „șterși de pe fața pământului pentru o viață mai bună”.
Și-a construit lumea prin ridicarea de cetăți și biserici, extinzând capitala Târgoviște și alte orașe. A creat o nouă ordine, numindu-i pe cei mai buni soldați „viteji”. Acești cavaleri au devenit noua nobilime, loială doar lui Vlad.
Pentru a stimula economia, a construit drumuri și a impus taxe vamale la granițe, forțând comercianții străini să plătească pentru a tranzacționa în Valahia. Aceste măsuri au umplut vistieria, sprijinind clasa de mijloc și încurajând deschiderea de noi afaceri. Cu o mână de fier și o încredere de nezdruncinat, Vlad și-a condus regatul.
Până în 1458, armata sa a invadat Transilvania controlată de sași, masacrând comunitățile care adăposteau pretendenți la tron. Suspecții erau trași în țeapă în fața populației, iar Biserica Neagră din Brașov a fost incendiată. A recuperat Castelul Bran, moștenirea bunicului său.
Până în 1460, sașii din Transilvania erau furioși, dar plângerile lor privind cruzimea lui Vlad au căzut la urechile surde ale regelui Matia Corvin. Negustorii au decis să-și facă singuri dreptate, încercând să-l înlocuiască pe Vlad cu Dan al III-lea, unul dintre instigatorii uciderii tatălui și fratelui său. Vlad a aflat de plan, a întins o ambuscadă și l-a umilit din nou pe Dan într-un duel.
L-a forțat pe acesta să-și sape propriul mormânt în fața oamenilor săi, înainte de a i se tăia capul. Urmează noi raiduri asupra ducatelor care i se opuneau, soldate cu măcelărirea a zeci de mii de civili.
Regele Matia, alarmat că Transilvania este amenințată, a negociat un acord. Sașii au fost de acord să returneze toți oponenții și dezertorii, să plătească 15. 500 de florini și să furnizeze soldați.
În schimb, Vlad a promis să împiedice intrarea otomanilor în Transilvania. Odată cu moartea majorității rivalilor și asigurarea frontierelor nord-vestice, faima sa de cruzime a crescut. Și-a consolidat puterea construind o nouă capitală lângă Dunăre, la București, într-o mlaștină a râului Dâmbovița, protejată de șanțuri naturale infestate cu lipitori, șerpi și țânțari – un factor de descurajare natural pentru orice armată invadatoare.
Din noua sa capitală, Vlad spera să unească toți valahii într-un singur regat. Încrezător în puterea sa, a oferit ajutor militar prințului Ștefan, care încerca să preia tronul Moldovei, păstrându-și jurământul de credință față de vărul său. Ca răspuns la această alianță, o forță otomană rapidă a lansat o campanie de jaf și viol în sudul Valahiei.
După raid, otomanii au încetinit din cauza prăzii și prizonierilor. Înainte de a ajunge la Dunăre, au fost interceptați de cavaleria lui Vlad. Puțini au supraviețuit pentru a povesti ce s-a întâmplat.
Considerând raidul o încălcare a tratatului încheiat cu sultanul Mahomed, Vlad a refuzat să mai plătească tributul anual și a jurat nesupunere. Acum, urma să înfrunte marea armată otomană, sperând că o cruciadă convocată de Papa Pius împotriva otomanilor va atenua presiunea asupra Valahiei. Însă, regatele europene erau prinse în intrigi și războaie interne, iar puțini s-au alăturat cauzei creștine.
Până în 1461, Papa convoca doar cruciade fără substanță. Simțindu-se slăbit, Vlad a acceptat să plătească tribut și să trimită băieți tineri pentru a fi instruiți ca ieniceri.
În acest timp, Mihail Szilágyi, unul dintre cei mai de încredere aliați ai lui Vlad, a fost capturat în Bulgaria de otomani. Considerat spion, a fost dus la Constantinopol, torturat și tras în țeapă. La scurt timp, o unitate otomană de 10.
000 de soldați a intrat în Valahia pentru a colecta tributul și noii recruți, condusă de comandantul de la Nicopole, Hamza Pașa. Aflând de mărimea forței inamice, Vlad a înțeles că adevărata misiune a lui Hamza era să-l captureze. A atacat cu toată puterea, i-a nimicit și a tras în țeapă mii de turci morți în jurul Târgoviștei.
Capul lui Hamza a fost trimis într-un vas regelui Matia, ca dovadă a angajamentului său de a lupta împotriva otomanilor. Dar, din nou, nu a primit niciun răspuns sau ajutor din partea Ungariei.
Restul anului 1461, Vlad și-a instruit armata pentru război și a fortificat Bucureștiul cu baricade grele și podele de piatră, instalând tunuri de-a lungul perimetrului de fortificație. Realizând că armatele lui Mahomed luptau în Anatolia, s-a pregătit să atace teritoriul otoman. La începutul anului 1462, în drum spre traversarea Dunării înghețate, cavaleria valahă s-a oprit lângă Giurgiu, una dintre cele mai puternice baze militare otomane fortificate din nord.
Vlad s-a îmbrăcat într-o uniformă militară otomană de rang înalt, s-a apropiat de fortăreață într-o zi înzăpezită și a vorbit în turcă cu comandantul garnizoanei, cerând să i se deschidă poarta. Gardienii l-au lăsat să intre, crezând că este un oficial important, deoarece călătorea cu mulți bodyguarzi.
Odată intrați, oamenii lui Vlad au ucis gardienii și au deschis porțile larg pentru restul cavalerilor valahi, care s-au năpustit și au preluat controlul cetății. Au masacrat garnizoana otomană și au incendiat cartierele după ce le-au jefuit. Legenda lui Vlad Țepeș a izbucnit cu o furie nemaivăzută.
În următoarele două săptămâni, cavalerii săi au efectuat raiduri de-a lungul a 800 de kilometri de la Dunărea înghețată până la Marea Neagră, cu scopul de a distruge podurile folosite de otomani pentru a traversa în Valahia. Armata lui Vlad a bombardat așezările otomane și alte așezări necreștine de pe malul bulgăresc al Dunării, continuând raidurile spre sud, în adâncul teritoriului otoman.
Pentru valahii care trăiau în Bulgaria încă din epoca dacică, acestea au fost zile binecuvântate. Cel puțin pentru o vreme, și-au recăpătat libertatea de sub jugul otoman. Nenumărați dintre ei s-au alăturat luptei, fie căutând răzbunare, fie crezând în puterea lui Vlad.
Veștile despre masacrul lăsat în urma micii sale cruciade s-au răspândit ca focul. Vlad și valahii sperau acum ca tot mai mulți creștini să se adune sub steagul său pentru a lupta împotriva puternicilor otomani.
