Jekh vrama e rodipnaski vash o John Wilkes Booth

Iată articolul de știri de ultimă oră, în limba română, bazat pe transcrierea video furnizată.

O cursă contracronometru de 12 zile, care a început cu o împușcătură într-un teatru și s-a încheiat cu un incendiu într-un hambar, a scris ultimul capitol al uneia dintre cele mai infame povești din istoria Americii. John Wilkes Booth, un actor și simpatizant al Confederației, a reușit să asasineze președintele Abraham Lincoln, dar planul său grandios de a decapita guvernul Uniunii a eșuat lamentabil. Acum, detaliile fugii sale disperate și ale capturării sale dramatice ies la iveală, dezvăluind o poveste de teroare, trădare și o națiune în doliu.

Totul a început pe 14 aprilie 1865, la Teatrul Ford din Washington. În timp ce Lincoln urmărea piesa „Vărul meu american”, Booth a pătruns în loja prezidențială. La ora 22:15, a tras un glonț din spatele capului președintelui.

Planul inițial al conspiratorilor fusese o răpire, dar sfârșitul Războiului Civil a făcut ca schimbul de prizonieri să fie inutil. Booth a decis să ucidă. Asasinatul lui Lincoln a fost singurul care a reușit din cele patru planificate, vizându-i și pe vicepreședintele Andrew Johnson, secretarul de stat William Seward și generalul Ulysses S.

Grant.

După împușcătură, Booth a sărit pe scenă, strigând „Sic semper tyrannis” (Astfel întotdeauna tiranilor), o frază asociată cu asasinarea lui Iulius Cezar. În cădere, și-a rupt piciorul, dar a reușit să fugă. Un cal îl aștepta la ieșirea din spate a teatrului.

A traversat Podul Navy Yard, intrând în Maryland, unde s-a întâlnit cu complicele său, David Herold. Împreună, au pornit într-o cursă contra cronometru, urmăriți de mii de soldați ai Uniunii.

La ora 4:00 dimineața, pe 15 aprilie, cei doi au ajuns la casa doctorului Samuel Mudd. Acesta i-a pus piciorul în ghips lui Booth, fără a ști, susține el, identitatea reală a pacientului. După câteva ore de odihnă, au plecat mai departe.

Următoarea oprire a fost la proprietatea unui simpatizant confederat, Samuel Cox. Speriat de riscul de a fi prins, Cox i-a trimis pe fugari să se ascundă într-un desiș de pini de pe proprietatea sa, unde au stat patru zile.

În acest timp, în timp ce America își jelea președintele, Booth a fost șocat să afle din ziare că este considerat un laș și un criminal, nu un erou. În jurnalul său, el se compara cu Brutus, neînțelegând condamnarea universală. Pe 18 aprilie, o coloană de soldați a trecut la mai puțin de 200 de metri de ascunzătoarea lor, dar nu i-a descoperit.

Disperarea creștea, iar recompensa pentru capul lui Booth ajunsese la 100. 000 de dolari.

Pe 20 aprilie, sub acoperirea întunericului, Booth și Herold au încercat să traverseze râul Potomac spre Virginia. Cețurile dese și piciorul rupt l-au încetinit pe Booth. Au eșuat în încercare, ajungând din nou în Maryland.

Abia pe 23 aprilie, după o noapte în care au scăpat de o ambarcațiune a Uniunii, au reușit să ajungă pe malul Virginei. Aventura lor devenise o luptă pentru supraviețuire.

Odată ajunși în Virginia, au fost refuzați de mai mulți simpatizanți. Un doctor i-a dat afară, iar un fermier de culoare, William Lucas, a fost amenințat cu un cuțit și forțat să le cedeze propria verandă pentru noapte. Pe 24 aprilie, epuizați și fără adăpost, au ajuns la ferma lui Richard Garrett.

Folosind o identitate falsă, Booth s-a dat drept soldat rănit și a fost primit pentru noapte.

Garrett a devenit suspicios și i-a trimis pe cei doi să doarmă într-un hambar. A fost ultima lor noapte de libertate. Willie Jett, un fost soldat confederat care îi ajutase, i-a trădat, dezvăluind autorităților locația.

În zorii zilei de 26 aprilie, cavaleria Uniunii a înconjurat hambarul. Ordinul era clar: să fie capturat viu. După un impas, Herold s-a predat, dar Booth a refuzat.

Soldații au dat foc hambarului pentru a-l scoate pe Booth afară. În timp ce flăcările se ridicau, Booth a încărcat spre ieșire. Un soldat pe nume Boston Corbett a tras un glonț care l-a lovit în ceafă, rănindu-l mortal.

În ultimele sale clipe, Booth a privit la mâinile sale și a murmurat: „Inutil. Inutil”. La ora 7:15, John Wilkes Booth a murit, punând capăt uneia dintre cele mai intense vânători din istoria americană.

Moartea lui Lincoln a aruncat națiunea într-un doliu profund. Corpul său a fost transportat cu un tren special de la Washington la Springfield, Illinois, pentru înmormântare. Milioane de americani au ieșit pe străzi pentru a-și lua rămas bun de la liderul lor.

Asasinatul a rămas o pată neagră pe conștiința Americii, iar numele lui John Wilkes Booth este sinonim cu trădarea și ura.

Vânătoarea lui Booth a fost una dintre cele mai ample operațiuni de capturare din istoria SUA. Peste 1. 000 de soldați au fost mobilizați, iar recompensele au fost uriașe.

Povestea sa este un amestec de ambiție criminală, noroc și disperare. De la teatru la hambar, traseul său a fost marcat de oameni care l-au ajutat sau l-au trădat, de la doctori la fermieri.

Detaliile jurnalului său, singurul document care îi dezvăluie gândurile, arată un om care se considera un eliberator, nu un ucigaș. A fost șocat de reacția publicului, care l-a numit laș. În timp ce se ascundea, a băut whisky și a așteptat, sperând la o salvare care nu a mai venit.

Planul său de a scăpa în Virginia a fost sortit eșecului.

Capturarea lui Booth a fost un moment definitoriu pentru Războiul Civil. A demonstrat determinarea guvernului de a pedepsi asasinarea președintelui. Deși ucis, Booth a fost îngropat în secret, într-o încercare de a preveni transformarea sa într-un martir.

Povestea sa continuă să fascineze și să îngrozească, rămânând o lecție despre ură și violență politică.

Astăzi, la peste 150 de ani de la eveniment, asasinarea lui Lincoln rămâne un subiect de studiu intens. Motivele lui Booth, de la simpatiile confederate la ambițiile personale, sunt încă dezbătute. Cert este că acest act a schimbat cursul istoriei, lăsând o națiune întreagă să se întrebe ce ar fi fost dacă.

Vânătoarea lui Booth este o poveste despre cum un om a încercat să distrugă o țară și a eșuat.