Iată articolul de știri de ultimă oră, redactat în limba română, conform cerințelor tale.
O descoperire care ar putea rescrie fundamental istoria Egiptului Antic a fost anunțată astăzi, stârnind un val de controverse și dezbateri în rândul arheologilor și geologilor din întreaga lume. O echipă de cercetători internaționali susține că a găsit dovezi care atestă că marile monumente ale Platoului Giza, inclusiv Marea Piramidă și Sfinxul, sunt cu mult mai vechi decât se credea până acum, datele lor de construcție fiind posibil anterioare dinastiilor faraonice cu câteva mii de ani.
Piatra de temelie a acestei teorii revoluționare este o stelă modestă, aproape ignorată de vizitatorii Muzeului Egiptean din Cairo. Catalogată sub numărul Jurnal Dantree 2091, această placă de calcar, cunoscută sub numele de „Stela Inventarului”, conține o inscripție care afirmă că Marele Sfinx și templul alăturat existau deja cu mult înainte ca faraonul Keops, considerat în mod tradițional constructorul Marii Piramide, să ajungă pe platou.
Textul hieroglific, datat de majoritatea egiptologilor în jurul anului 670 î. Hr. , din perioada celei de-a 26-a dinastii, relatează că faraonul Keops nu a construit sanctuarul, ci l-a restaurat.
Inscripția menționează că acesta a găsit un templu deja antic, lângă Sfinx, l-a reparat și abia apoi și-a construit piramida în apropiere. Deși specialiștii au considerat mult timp această relatare ca pe o ficțiune religioasă târzie, descoperirile recente readuc în prim-plan întrebarea dacă nu cumva stela copiază un document mult mai vechi.
Gaston Maspero, una dintre figurile fondatoare ale egiptologiei moderne, a demonstrat că piatra nu a fost cioplită în timpul lui Keops, dar a sugerat că textul ar putea fi o copie a unui document autentic mult mai vechi. „Recopierea textelor sacre pe pietre noi era o practică de rutină în Egipt. Un scrib din 670 î.
Hr. ar fi putut transcrie cu ușurință o poveste deja antică în timpul său”, au explicat cercetătorii.
Un alt detaliu crucial este cuvântul „Rostau”, care apare în inscripție și care este tradus în mod obișnuit ca „poarta morților” sau „necropolă”. Cu toate acestea, unii cercetători susțin că o traducere mai literală ar fi „gura pasajelor” sau „intrarea într-o rețea de coridoare”. Această interpretare, coroborată cu existența Puțului lui Osiris, o structură subterană descoperită sub platou, care coboară aproape 30 de metri și conține un sarcofag de granit, sugerează că sub Giza s-ar putea afla o rețea de tuneluri și camere mult mai vastă decât se cunoștea.
Controversa a atins cote maxime în martie 2025, când o echipă de cercetători de la Universitatea din Strathclyde și Universitatea din Pisa a anunțat, în cadrul unui eveniment transmis în direct, că a folosit o tehnologie radar avansată pentru a „vedea” sub Piramida lui Kafra. Conform acestora, sub cea de-a doua mare piramidă se află opt puțuri verticale imense, înconjurate de formațiuni spiralate, care coboară aproape 648 de metri în adâncime.
Echipa a mai raportat existența a cinci complexe de camere cu multiple niveluri, conectate prin pasaje geometrice, și o rețea de tuneluri care se întinde pe aproape 2 kilometri, legând zonele de sub toate cele trei piramide principale. Această structură subterană, dacă va fi confirmată, ar fi mai mare decât monumentele vizibile la suprafață. „Este o descoperire care ar putea rescrie tot ceea ce știm despre Egiptul Antic”, a declarat unul dintre cercetători.
Reacția din partea establishment-ului arheologic a fost una de respingere categorică. Zahi Hawass, fostul ministru egiptean al Antichităților și arheologul care a excavat Puțul lui Osiris, a respins anunțul, afirmând că cercetătorii nu au primit niciodată permisiunea de a efectua lucrări de teren sub piramida lui Kafra și nu au efectuat nicio investigație la fața locului în Egipt. „Metodologia lor nu a fost supusă unui proces de evaluare științifică independentă”, a declarat Hawass.
Specialiștii în radar au ridicat, de asemenea, obiecții tehnice. Radarele cu apertură sintetică sunt eficiente pentru măsurarea schimbărilor la suprafață, dar niciun sistem radar nu a demonstrat până acum capacitatea de a produce imagini arhitecturale detaliate la sute de metri sub calcar solid. Imaginile simetrice ale puțurilor și camerelor care au circulat online par mai degrabă interpretări vizuale bazate pe date limitate, decât observații directe.
În ciuda controverselor, există dovezi solide care susțin ideea că Platoul Giza ascunde mai multe secrete decât se credea. În 2017, proiectul Scan Pyramids a descoperit, folosind tomografia cu muoni, un gol imens, de peste 30 de metri lungime, ascuns deasupra Marii Galerii din Marea Piramidă. Descoperirea, publicată în revista Nature, a fost confirmată de trei sisteme independente de detectare din Japonia, Franța și Egipt.
Un alt indiciu important este eroziunea de pe pereții incintei Marelui Sfinx. Geologul Robert M. Schoch de la Universitatea din Boston a demonstrat că modelele de eroziune, cu fisuri verticale adânci și profile rotunjite, sunt caracteristice unei eroziuni prelungite cauzate de ploi abundente, nu de vânt și nisip.
El susține că acest lucru ar data Sfinxul între 9. 000 și 7. 000 î.
Hr. , cu mult înainte de perioada dinastică.
Această teorie este susținută de existența Perioadei Umede Africane, între 10. 000 și 5. 000 î.
Hr. , când Sahara era o regiune plină de lacuri și râuri. „Dacă Sfinxul a fost construit în acea perioadă, atunci inscripția de pe Stela Inventarului devine mult mai credibilă”, au explicat cercetătorii.
Descoperirea de la Giza nu este un caz izolat. La Gobekli Tepe, în Turcia, structuri monumentale din piatră datează de acum 11. 600 de ani, fiind construite de vânători-culegători.
La Baalbek, în Liban, platforma templului roman conține blocuri de calcar de 800 de tone, a căror origine rămâne un mister. Aceste situri, împreună, sugerează o istorie umană mult mai complexă și mai puțin liniară decât cea predată în manuale.
Până la efectuarea unor săpături autorizate și a unor analize suplimentare, afirmațiile echipei de cercetători rămân neconfirmate. Cu toate acestea, întrebările pe care le ridică sunt prea importante pentru a fi ignorate. Stela Inventarului, Puțul lui Osiris, Marele Vid din Piramidă și eroziunea Sfinxului sunt dovezi care, împreună, sugerează că istoria Egiptului Antic ar putea fi mult mai veche și mai misterioasă decât am crezut vreodată.
Piramidele, care au rezistat timp de peste 4. 000 de ani, ar putea fi doar ultimul capitol al unei civilizații străvechi, sau poate introducerea la una pe care abia acum începem să o înțelegem.
